S-a terminat și sesiunea… Şaptele obsesiv s-a transformat într-un 9 surprinzător, chiar dacă nemeritat. Dar asta nu prea mă mai interesează zilele astea. Lupta pentru titlu e mult prea acerbă ca să-mi mai pese de alte tâmpenii.
Chiar dacă se apropie 7 mai, devine mult mai obsesiv numarul 24. Îl văd peste tot, așa cum vedeam și 23 acum 2 ani…
Sâmbătă am avut parte de cea mai mare bucurie a anului: Lăcătuș & co. la Galați… Şi din nou n-am fost în zona de liberă-exprimare a stadionului… Iar n-am avut cu cine. Da’ asta nu înseamnă că dau vina pe vreo cineva. Poate e prea târziu să mă apuc de ceea ce trebuia să încep acum 3-4 ani…
Oricum, adrenalina a urcat la cote maxime în sânge pe durata celor 90 de minute… De fapt așa a fost de dimineață, și nu mi-a trecut decât seara târziu… O senzație cum numai în ziua meciului poți simți. Puțini o știu, chiar dacă mulți se cred ultrași sau vreo specie de suporteri mai buni decât restul cetățenilor.
Cât despre suporterii gazdelor, nu am mai fost atât de dezamăgit nici dupa “Thank you, Boro”. Ce pula mea aveați mă cu Lăcătuș…? Ce aveți mă cu cel ce v-a luat de la retrogradare si v-ar fi luat titlul dacă nu-l trădau iubiții voștri jucători la Brașov sau la Sportul…? De ce nu aveți mă nimic de împărțit cu Sucher (cunoscătorii știu despre ce e vorba) ? Iar cine nu știe îi ajut eu să afle : dati un click aici.
Sunt mândru că pot să promit ultraseriei gălățene că voi fi an de an la meci… Voi veți fi?
Later edit : Ar fi bine să nu mai folosiți termenul ultraserie, căci e mai corect ori fenomenul ultras, ori cultura ultras. Depinde de context…
Publicat de yang7 
